Pe data de 18.10.2019 Parohia noastră a organizat un pelerinaj la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a cinsti moaștele Cuvioasei Maicii noastre Parascheva.
Un grup format din 15 enoriași au dorit să își arate prețuirea pentru Octoritoarea Moldovei prin închinarea la sfintele ei moaște.
Dorința inițială a fost ca și parohia noastră să fie prezentă la rândul de închinare chiar pe data de 14 octombrie, însă văzând, pe de o parte, numărul mare de pelerini care au venit anul acesta, iar pe de altă parte, faptul că în grupul nostru au fost persoane cu probleme de sănătate care nu ar fi putut rezista unei așteptări de câteva ore, am reconfigurat traseul pentru o zi care sa fie mai liberă, dar totuși nu prea departe de atmosfera de sărbătoare.
Fiecare participant a primit câte o icoană cu Sfânta Parascheva și o cărticică cu viața și acatistul Sfântului Spiridon.
Noi zicem că a fost frumos. Ne-am simțit bine.
Slavă lui Dumnezeu!