Training catehetic în Protopopiatul Iași I

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 18, 2021

La această activitate, moderată de pr. prof. dr. Racu Bogdan, inspector pentru învățământ și cateheză în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, au participat 11 preoți, fiind prezenți și pr. Gradinaciuc Toma, protopop al Protopopiatului iași I, dar și pr. Cristian Vasile, responsabil cu cateheza.

Întâlnirea a durat 3 ore iar scopul ei a fost acela de a veni în sprijinul preoților cateheți în vederea dezvoltării personale prin dobândirea de noi informații și abilități practice necesare transmiterii învățăturilor religioase către credincioși.

Părintele Zaharia Adrian de la Parohia „Învierea Domnului” Dacia, a spus la finalul intâlnirii: „Trainingul la care am participat astăzi ne-a învățat modul în care dăruim credincioșilor noștri, sub forma unei cateheze, cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, lucrător în toate clipele istoriei. Un dar care se oferă de către preot cu pregătire și căutare, cu entuziasm și bucurie; el poate deschide inimile spre viața veșnică, împlinind astfel misiunea sacerdotală la care suntem chemați. «Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis».

De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a pus accentul pe conștientizarea participanților cu privire la importanța prezentării catehezei după un plan bine pregătit și folosirea metodelor moderne în prezentare, iar sesiunile de lucru în echipe au adus un plus de experiență și cunoaștere.

Părintele Roman Alexandru de la Parohia Vânători a adus mărturie în acest sens: „Formatul întâlnirii a fost unul potrivit, atât ca număr de participanți, ca timp alocat, cât și în privința discuțiilor constructive, cu scopul bine definit al reușitei cât mai depline a catehezei în parohie. Atmosfera destinsă și colegială a făcut să sporească atenția față de cele propuse și expuse. Cel mai important este faptul că astfel de întâlniri ne ajută să învățăm unii de la alții, preotul urmând să adapteze cateheza la contextul și realitatea parohiei”.

Fiecare participant a primit în dar, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, volumul catehetic „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăție!”, apărut la Editura Doxologia. (Pr. Cristian Vasile – responsabil cateheză)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri